Termenul de 25 noiembrie stabilit pentru depunerea şi procesarea cererilor de amnistie fiscală depuse de contribuabilii persoane fizice şi juridice conform OUG nr. 107/2024 se dovedeşte a fi total ner ...
Responsabilul pentru relaţia cu presa al organizaţiei şiite libaneze Hezbollah, Mohammad Afif, a declarat luni că armata israeliană nu a ocupat încă niciun sat din sudul Libanului unde a lansat o ...
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, azi, 600 milioane de lei de la bănci. Datele publicate de Banca Naţională a României (BNR) arată o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o matur ...
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat luni, după o şedinţă a Consiliului Suprem de Securitate (CSS), că în cel mult 10 zile autorităţile vor veni cu planuri concrete privind acţiunile c ...
Preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP), Mahmud Abbas, a evidenţiat luni lupta poporului palestinian pentru ca nici acesta, nici cauza sa să nu "dispară", cu prilejul marcării a 20 de an ...
OmniaGusti furnizor naţional pe piaţa de materii prime pentru cofetării, intră puternic pe segmentul HoReCa. Compania a înregistrat cea mai rapidă creştere din ţară şi dispune, astăzi, de peste 3500 ...